Beneficiile sorobanului10 beneficii ale învățării metodei japoneze de calcul

May 23, 2021by admin0

Suntem în secolul vitezei, folosim computere performante, care pot să proceseze zeci de operații în același timp, avem calculatoare digitale la îndemână și asistenți vocali. Așadar, vă întrebați, probabil, la ce le folosește copiilor noștri să învețe să calculeze pe o numărătoare, printr-o metodă aritmetică veche de peste 150 de ani? Metoda japoneză de calcul...

Suntem în secolul vitezei, folosim computere performante, care pot să proceseze zeci de operații în același timp, avem calculatoare digitale la îndemână și asistenți vocali. Așadar, vă întrebați, probabil, la ce le folosește copiilor noștri să învețe să calculeze pe o numărătoare, printr-o metodă aritmetică veche de peste 150 de ani?

Metoda japoneză de calcul aritmetic cu sorobanul, precum și calculul mental numit anzan și-au dovedit, în timp, eficacitatea în dezvoltarea intelectuală a copiilor. De aceea, chiar și astăzi, în școlile japoneze se învață această metodă. Mai mult decât atât, în Japonia, metoda este folosită și de persoanele de vârsta a treia, pentru a-și menține mintea ageră.

De ce să facem calcule mentale?

Poate ați experimentat situația în care, după o perioadă în care ați calculat doar cu calculatorul, nu mai reușiți să ajungeți la viteza pe care o aveați în timpul școlii. Sau, poate vi s-a întâmplat să faceți concurs de calcule rapide cu copilul și ați pierdut în favoarea lui la viteza de calcul. Sau poate, dimpotrivă, vi se pare că el trebuie să calculeze mai rapid și nu poate.

Și într-un caz și în altul este vorba despre antrenamentul creierului – legăturile neuronale, sinapsele, se pierd dacă nu sunt activate o anumită perioadă și se pot reface prin exercițiu.

Japonezii au alocat multă atenție metodei de calcul cu soroban. Ei au făcut numeroase cercetări pe baza cărora au stabilit efectele benefice pe care le are metodă asupra dezvoltării și menținerii creierului sănătos la vârste înaintate. De aceea, au decis păstrarea acestei metode de calcul în școlile japoneze.

Este dovedit științific este că metodă de calcul cu sorobanul și aritmetica mentală stimulează dezvoltarea emisferei cerebrale drepte, responsabilă cu imaginația, creativitatea, intuiția, atenția. Asta în timp ce metodele tradiționale europene de învățare dezvoltă preponderent emisfera cerebrală stângă, responsabilă de logică, memorare, limbaj.

În ceea ce privește calculele matematice, chiar dacă emisfera cerebrală stânga este responsabilă cu acest gen de operații, modalitatea de învățare prin aritmetică mentală japoneză, completează învățarea tradițională. Metodă dezvoltă emisfera cerebrală dreaptă, ducând astfel la performanțe deosebite, precum interpretarea unui cântec sau a unei poezii în timp ce se efectuează calculele.

Cele 10 beneficii ale învățării aritmeticii mentale

La Centrul de Soroban și Aritmetică Mentală Nomin Jyuku, trainerii certificați în Japonia la una dintre cele mai prestigioase școli de soroban, urmăresc în permanentă evoluția copiilor și dezvoltarea personală a acestora. Cu ajutorul lor, am alcătuit o listă de 10 beneficii ale învățării metodei de calcul mental japonez și a metodei de calcul cu sorobanul:

Atenție sporită și putere de concentrare

Atenția și puterea de concentrare sunt capacități afectate de interacțiunea digitală excesivă. Din păcate, tot mai mulți copiii de 5-14 ani se găsesc în această situație. Iar aceasta este una dintre cauzele insuccesului școlar.

Copiii care învață să calculeze pe soroban și, apoi, deprind calculele mentale japoneze își îmbunătățesc semnificativ atenția și concentrarea. Cum?

Pentru a rezolva corect calculele, trebuie că ei să exerseze zilnic. Astfel, ei devin din ce în ce mai atenți, rețin toate numerele cu care fac diferite operații matematice și se concentrează sa vizualizeze în minte sorobanul. Aceste tipuri de exerciții îi ajuta și la școală, la orele de matematică sau atunci când au de memorat lecții lungi la diferite materii.

Memorie mai bună

Calculele mentale japoneze antrenează memoria, astfel încât, copiii care studiază această metodă de calcul, obțin rezultate mai bune la școală și la materiile la care trebuie să rețină multă informație.

Dezvoltă răbdarea

Copiii noștri nu mai au răbdare, vor totul aici și acum. Într-o lume cu posibilități aproape nelimitate, cu interacțiune instantanee și reacții imediate, la un clic distanță, nativii digitali sunt greu de ținut pe loc. Ceea ce nu e neapărat rău, doar că răbdarea este o capacitate pe care noi, părinții, suntem datori să îi ajutăm să o exerseze.

Astfel, ei vor învăța să gândească pe termen lung, să își construiască planuri pentru ceea ce vor să obțină, și să nu abandoneze doar pentru că nu au obținut instantaneu ceea ce vor.

Dezvoltă gândirea rapidă, viteza de calcul și de citire

Calculele matematice mentale au darul de a stimula creierul. Ele activează conexiunile neuronale în așa fel încât capacitatea de procesare a informațiilor să crească. Prin urmare, copilul va calcula și va citi mai rapid și va face față cu brio solicitărilor de la școală.

Pe de altă parte, capacitatea mentală crescută îi va ajută pe copii să gândească rapid în orice alte situații cu care se confruntă în viață. Ei vor găsi soluții la probleme și vor lua rapid decizii, acestea fiind calități considerate ca fiind esențiale pentru succes.

Copiii îndrăgesc matematica

Ne-am obișnuit să spunem cu prea mare ușurință “copilului meu nu îi place matematică” sau “nu e bun la matematică”.

La cursurile de soroban și aritmetica mentală, copiii învață matematică printr-o metodă alternativă. Prima dată, ei se joacă pe soroban cu bilutele colorate. Apoi, folosindu-și imaginația, ei își reprezintă sorobanul mental și plimba “cu mintea” bilutele, pentru a rezolva exercițiile.

Este un mod distractiv și relaxat de învățare, în care trainerii îi ajută pe copii să calculeze în ritmul propriu. Fiecare copil exersează pe caiete speciale, potrivite pentru nivelul la care se afla, fie acesta avansat sau începător.

“Înainte de a veni la cursurile noastre mulți copii spuneau că urăsc matematică. Iar părinții se plângeau că nu sunt buni copiii la matematică sau că nu pot tine pasul cu clasa. Apoi, după ce au început cursurile de soroban și aritmetica mentală, și copiii și părinții și-au schimbat părerea. Metoda japoneză este mai simplă, copiii înțeleg mai ușor cum să calculeze, au rezultate la școală și încep să iubească matematică” spune unul din trainerii Centrului de Soroban și Aritmetică Mentală Nomin Jyuku.

Creativitate și intuiție

Metodă dezvoltă înțelegerea intuitivă a numerelor, prin reprezentarea lor pe soroban, sub formă bilelor de lemn cu care copiii se joacă. Astfel, ei pot învăța să calculeze încă de la 5 ani, înainte ca ei să învețe la școală conceptul de număr.

La vârstele preșcolare copiii înțeleg doar atunci când pot face legătura cu lumea înconjurătoare. În aceast sens, sorobanul, abacul japonez, le facilitează învățarea practică. Metoda ajută la înțelegerea cu ușurință a conceptului de număr, în anii următori.

Prin vizualizarea sorobanului în minte și efectuarea calculelor pe sorobanul mental, copiii își dezvoltă capacitățile emisferei drepte a creierului, responsabilă de creativitate. Iar creativitatea este una din competențele esențiale în viitor, după opinia specialiștilor în educație și resurse umane.

Autodisciplină

Metoda de calcul japonez îi învață pe copii să fie responsabili și disciplinați, deoarece ei trebuie să exerseze zilnic pentru a avea rezultate. Chiar dacă părinții le vor fi alături în timpul exersării, responsabilitatea asupra învățării metodei și exercițiul zilnic este sarcina copiilor. Aceasta responsabilizare îi va ajuta și în privința temelor pentru acasă pe care le primesc la școală, devenind o obișnuință.

Încredere în forțele proprii

“La cursuri, noi punem accent pe învățarea în ritmul propriu fiecărui copil. Pentru că, doar învățând în ritmul propriu, copilul se va raporta corect la progresul lui și că căpăta încredere în propriile forțe, în capacitatea lui de a învăța mai mult și mai bine. Sigur că va vedea și alți copii mai avansați, dar, în loc să se compare cu ei, își va dori să exerseze mai mult, pentru a putea ajunge acolo. Fiind conștient nivelul tău trecut și prezent, îți vezi propriul progres și ai încredere că poți mai mult. ” spune Nomin Damdin, fondatoarea Centrului de Soroban și Aritmetică Mentală Nomin Jyuku.

Cunoscând metodă japoneză de calcul, copiii își vor da seama că pot face cu ușurință calcule care păr dificile pentru alții. Ei pot ajunge la performanța de a calcula în minte, nu cu pixul pe hârtie, în timp ce cânta, spun poezii sau participa la o conversație. Iar această “super-putere” le va da încredere de sine, vor fi mai curajoși, mai puțin timizi și se vor simți mai bine cu ei înșiși.

Atitudine pozitivă față de învățare

Mulți părinți se plâng de copii că nu vor să învețe, iar copiii spun că lecțiile sunt lungi, plictisitoare și nu pot fi ținute minte cuvânt cu cuvânt, așa cum, din păcate, cer profesorii, de multe ori.

Prin comparație, părinții copiilor care participa la cursurile se soroban și aritmetica mentală spun că un beneficiu al învățării acestei metode de calcul a fost ușurință cu care copiii au început rețină informațiile chiar din timpul orelor de școală și apoi viteză cu care memorează și rezolva temele. Astfel, ei devin mai competitivi, nu mai consideră școală o corvoadă și au o atitudine pozitivă față de învățare, în general.

Rezultate mai bune la școală

Dezvoltarea gândirii rapide, a atenției și a puterii de concentrare la copii nu rămâne fără rezultate școlare. Copiii înșiși observă că pot rezolva mai rapid probleme pe care înainte le considerau dificile, că pot calcula și citi mai rapid. Iar acest lucru este observat și de învățători și profesori, copiii obținând rezultate mai bune.

Metoda japoneză de calcul dezvoltă competențele viitorului

Atunci când alegem un curs de dezvoltare personală pentru copii, trebuie să ne gândim la beneficii nu doar pe termen scurt pentru copiii noștri dar și la cele pe termen lung. Ce competențe le dezvoltă acest curs față de cele pe care vor trebui să le aibă ei peste 5, 10 ani, pentru a se putea integra în societatea viitorului?

Din rapoartele World Economic Forum, reiese că rezolvarea problemelor complexe, gândirea critică, creativitatea și luarea deciziilor sunt unele dintre cele 10 competențe pentru viitor.

Acestea sunt competențe pe care le dezvoltă și cursurile de soroban și aritmetica mentală și de aceea, acest tip de cursuri este recomandat pentru dezvoltarea personală a copiilor.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *