Silvia Patrașc este un pedagog pasionat, implicat în activități de voluntariat și cu dorința permanentă de a contribui, de a îmbunătăți cu ce poate viețile celor cu care interacționează. Își privește activitatea de pedagog având la bază următoarea idee a lui Aristotel: „Rădăcinile educației sunt amare, dar fructele sunt dulci”.
”Superputerea” ei constă în conștientizarea faptului că educația reprezintă în primul rând un proces. Un proces din care fac parte atât trainerul, cât și elevul, dar în centru se află copilul. Asemenea altor procese de învățare, și învățarea metodei de calcul pe soroban își are propriile greutăți și momente care se pot depăși prin efort susținut și mai mult exercițiu, dar rezultatele aduc multă bucurie și mulțumire de sine la fiecare progres.
”Cel mai important lucru pe care îl văd în această metodă de calcul este faptul că nu e discriminatorie, Centrul Nomin Jyuku fiind un loc în care incluziunea este prezentă, abordând și lucrând cu fiecare copil în propriul ritm pentru a-și atinge potențialul.”
Silvia a început să lucreze împreună cu copiii din primul an de liceu, inițial doar vara, apoi făcând voluntariat la Fundația “Sf. Ioan Bosco” din Bacău. În aceeași perioadă a activat și ca voluntar în cadrul Agenției Naționale Antidrog și Crucea Roșie.
Pe parcursul studiilor universitare, ca studentă a Facultății de Filosofie a Universității din București, Silvia a avut trei mandate de președinte a Asociației Studențești Philos – Asociația Studenților din Filosofie.
”Cred cu tărie că investind în educația copiilor investim în viitor, așa că am ales meseria de pedagog pentru a putea contribui în mod activ la dezvoltarea lor. La Centrul Nomin Jyuku văd rezultate: copii mai încrezători și mai fericiți, părinți mulțumiți, ceea ce mă face să-mi țin cursurile nu doar cu plăcere, ci și cu dorința și bucuria de a sădi tuturor celor din clasă dorința de a-și atinge potențialul.”